In fiecare an de Valentine`s Day te intrebi ce mai poti inventa pentru a sarbatori aceasta zi impreuna cu iubitul? Iata 5 idei originale de realizat in doi pentru un Valentine's Day reusit!
O seara salsa
Pentru un Valentine's Day caliente, mergeti in doi sau cu un alt cuplu de prieteni la o seara salsa. Vei avea ocazia sa-ti impresionezi iubitul cu miscarile tale senzuale. Multe cluburi organizeaza seri speciale de salsa pentru iubitorii genului. Daca sunteti mai timizi pentru ca nu ati dansat niciodata pe acorduri latino, puteti merge la cursuri care sa va invete bazele dansului salsa. Oricum ar fi, nu uita sa te imbraci in cea mai frumoasa si sexy rochie pe care o ai in sifonier si sa-ti pui tocuri inalte!
Un bucatar acasa
Vrei sa-ti rasfeti iubitul cu o masa erotico-senzuala, dar in acelasi timp, n-ai chef sa te murdaresti tocmai in aceasta zi? Pentru o tratarisire regeasca, angajeaza un bucatar care sa vina acasa si sa va pregateasca niste mancaruri afrodisiace, care sa va stimuleze papilele. Stabileste cu el sa va serveasca si vinul la masa, intr-o ambianta romantica, iar la momentul oportun sa se faca nevazut si sa te lase pe tine sa conduci restul operatiunilor. La urma-urmei, doar nu ti-ai dorit o seara in trei, nu-i asa?
Un weekend de relaxare la spa
Centrele spa propun oferte speciale de relaxare in doi cu ocazia sejurului de Valentine's Day. Iti recomandam centrul BaliSpa de la Cornu sau apele termale de la Baile Felix. Cum iti suna piscina cu apa fierbinte, jacuzzi-ul, hammam-ul, sauna si sala de fitness, dar si niste masaje cu uleiuri esentiale sau pietre calde?
Masajul erotic in doi
De ce sa nu te lasi tentata de experiente noi? Numeroase centre de masaj ofera sedinte pentru cupluri, erotice sau nu. Veti avea ocazia sa va relaxati in timp ce va priviti in ochi, iar apoi sa incepeti un nou an de dragoste in conditii favorabile.
Plimbare cu balonul
Daca timpul e frumos in ziua de Valentine's Day, poti programa o plimbare in balon. Serviciul este disponibil chiar langa Bucuresti. Invita-ti iubitul in al saptelea cer, pentru a descoperi impreuna Romania dintr-un unghi diferit, magic. Luati cu voi si o sticla de sampanie, pe care sa o deschideti la aterizare. Aterizarea iti va permite sa te cuibaresti in bratele lui, iar pozele vor ramane dovezi ale unui Valentine's Day inedit.
0 comentarii to 5 surprize originale de Valentine`s Day